Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modificarea Legii Mediului egal creştere solicitări la autorizaţii de mediu, în Gorj?!

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Tot mai puţine autorizaţii de mediu au fost eliberate, în acest an, de Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj. Însă, modificarea Legii Mediului de la începutul lunii octombrie, conform căreia o autorizaţie de mediu va fi valabilă 5 ani, în loc de 10 ca până acum, ar putea determina creşterea numărului solicitărilor de eliberare a autorizaţiilor, la nivelul judeţului Gorj.

Reglementările privind protecţia mediului au fost modificate. Astfel, termenul de valabilitate a autorizaţiei de mediu a fost modificat la cinci ani, faţă de 10 ani cât era până acum. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj se aşteaptă la o creştere semnificativă a solicitărilor de emitere a autorizaţiilor de mediu, asta datorită scăderii termenului de valabilitate a documentaţiei. Documentaţiile emise până la data de 15 octombrie vor rămâne la termenul de valabilitate de 10 ani. „La începutul lunii octombrie a fost modificată prevederea prin care se spune că autorizaţia va fi valabilă 5 ani de acum încolo. Deci, documentaţiile care vor intra în procedură începând cu 15 octombrie vor căpăta un termen de valabilitate de 5 ani. Ce a fost emis până la 15 octombrie este cu termen de valabilitate 10 ani. Un termen de valabilitate mai mic, respectiv 5 ani, duce la expirarea mai rapidă şi automat dinamica actualizării şi emiterii celor noi vor creşte”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj.

164 de autorizaţii de mediu pentru agenţii economici gorjeni

Cei mai mulţi dintre gorjenii care au avut nevoie de autorizaţie de mediu au fost cei care şi-au dorit înfiinţarea unor firme. Funcţionarii Agenţiei de Protecţie a Mediului Gorj au primit în acest an mult mai puţine solicitări privind emiterea autorizaţiilor de mediu, iar numărul celor care s-au ales cu documentul respectiv este simţitor mai mic în comparaţie cu 2012.

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 44 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 45 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum o ora
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°