Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, Antonescu şi Zgonea susţin reducerea vacanţei parlamentare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 5 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că susţine iniţiativa ca vacanţa parlamentară să fie redusă la luna august, el arătând că această iniţiativă este agreată şi de copreşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu. Zgonea a spus că USL a promis în campania electorală din 2012 că va susţine o iniţiativă de reducere a vacanţei parlamentare. El a menţionat însă că, din păcate, această iniţiativă nu e o propunere legislativă şi nici lege organică, ci ţine de modificarea Constituţiei. “Noi, la vremea respectivă fiind cu mai puţină experienţă şi neconstatând evoluţia societăţii, am scris în Constituţie când începe o sesiune şi când se închide. În consecinţă, noi trebuie la sfârşitul lunii iunie să închidem sesiunea parlamentară şi tot ceea ce e după 30 iunie e sesiune extraordinară”, a spus Zgonea. El a spus că este de acord ca şi Parlamentul României să se ralieze celorlalte parlamentare naţionale europene şi să aibă vacanţă parlamentară doar în luna august. “Evoluţia societăţii ne obligă la acest lucru. Avem sute de proiecte de lege, iar în luna iulie sunt foarte multe lucruri şi la Parlamentul European şi la Comisia Europeană. Majoritatea parlamentelor naţionale lucrează în iulie, trebuie să ne adaptăm şi noi”, a spus Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că, din păcate, această iniţiativă este blocată de prevederile actualei Constituţii şi a precizat că pentru a pune în practică reducerea vacanţei parlamentare e necesar ca mai întâi să fie modificată Constituţia în acest sens. La rândul său, deputatul PNL Alina Gorghiu a precizat că este nerelevantă perioada vacanţei parlamentare în ceea ce priveşte durata acesteia, ea arătând că e important ca parlamentarii să-şi facă treaba. “Mă îndoiesc că o vacanţă mai scurtă ar eficientiza activitatea în oricare dintre Camere. Nu mă deranjează ca vacanţa să fie mai scurtă, dar nu

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 10 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%

Ziarul Financiar acum 5 ore
Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%: ► Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut în aprilie 2025 la 4,85% (4,86% în martie) şi a crescut în mai la 5,45%. Avansul fa

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°