Pentru cei mai mulţi dintre noi, fără să îi includem aici pe politicieni, a vorbi în faţa unui public numeros este una dintre experienţele pe care nu le-ar încerca niciodată. Pentru că e mai bine să asculţi şi să judeci decât să vorbeşti şi să convingi. ”Teama de eşec” ne reduce de multe ori la tăcere. Iată care este reţeta mea pentru un discurs aproape perfect.
Înainte cu o zi de a ţine discursul:
1. Scrie discursul
Scriind îţi vei structura mult mai bine ideile, chiar dacă ai impresia că le vei ţine minte pe toate. Când o sală întreagă va sta cu ochii aţintiţi spre tine, ideile vor dispărea toate, ca şi cum nici nu te-ai fi gândit la ce trebuie să spui. Atunci, faptul că le-ai scris deja pe o hârtie te va ajuta foarte mult.
2. Repetă/ învaţă ideile principale. Să ştii care este ordinea lor logică
Chiar dacă ai ideile scrise, cititul de pe foaie nu este recomandat dintr-un singur motiv: nu te ajută să câştigi încrederea publicului tău. Dacă vrei să convingi fie şi o singură persoană să creadă în ideile tale, va trebui să demonstrezi că şi tu crezi în ele, iar pentru asta trebuie să ştii ce ai de spus.
3. Odihneşte-te
Un discurs pregătit cu o seară înainte de ziua în care vei vorbi în public, poate fi unul reuşit doar dacă eşti un vorbitor cu experienţă. În rest, structurarea cât mai detaliată a ideilor, o pauză de o zi înainte de a ţine discursul, în care să nu te mai gândeşti la el, precum şi odihna din seara de dinainte, te pot conduce către un rezultat care să îţi fie favorabil.
Când ţii discursul:
1. Îmbracă-te cu ceva în care te şimţi bine şi cu care ştii că îţi stă bine. E foarte important să te simţi bine în pielea ta pentru că asta îţi dă siguranţă de sine.
2. Până să rosteşti discursul gândeşte-te că ceea ce ai de spus e foarte interesant, că tu ştii