Sute de mii de euro au fost cheltuiţi pentru construirea unor centre de informare turistică în comunele din judeţul Cluj. Unele primării nu prea au obiective turistice importante cu care să se laude, alţii nu au angajaţi care să lucreze în centre, iar alţii s-au promovat singuri, fără centrele de informare.
În ultimii doi ani, au fost cheltuiţi sute de mii de euro din fonduri europene pentru realizarea unor centre de informare turistică în comunele din judeţul Cluj. Alte sute de mii de euro vor fi investiţi în continuare pentru construirea unor astfel de centre. Cu ajutorul acestora, primăriile din mediul rural vor promova obiectivele turistice din zona lor şi, teoretic, vor atrage fonduri din turism pentru dezvoltarea comunei. Practic însă lucrurile sunt diferite din cauză că unele autorităţi locale întâmpină probleme la angajarea de personal care să lucreze în centrele de informare, iar altele nu prea au ce să promoveze. Dacă nu vin turişti, măcar rămâne clădirea în care e deschis centrul
Printre comunele care au deja centre de informare turistică se numără Negreni şi Corneşti, iar comune precum Vultureni, Aluniş, Frata şi Cuzdrioara sunt în faza de obţinere a avizelor pentru construcţie sau semnare a contractelor de execuţie. Primarii sunt optimişti şi cred că îi va ajuta un centru de informare, iar dacă nu vor apărea turiştii măcar se vor alege cu o clădire nouă şi frumoasă. “Am avut licitaţia, iar în două săptămâni trebuie să obţinem autorizaţia de construcţie. Cred că este necesar un centru de informare turistică, să sperăm că ne va ajuta, dar dacă după cinci ani cât suntem obligaţi să îl ţinem deschis nu va da rezultate, măcar rămânem cu un spaţiu nou, frumos. Dacă va veni învăţător sau medic în sat măcar vom avea o locuinţă în caz că ne va cere”, afirmă Vasile Trif, primarul comunei Frata. Biserici, mănăstiri şi castele în ruină, pentru turişti @N_P