Prezentul descoperit la Kolîma de istoricul francez Nicolas Werth este reflectat şi explicat prin teribilul trecut. Un prezent lipsit de speranţă, întunecat, o fundătură tipică rusească.

Nicolas Werth, cunoscutul istoric francez spe­cializat în istoria comunismului (co­au­tor al celebrei Cărţi negre a co­mu­nis­mu­lui, autorul capitolului despre URSS), să­tul de studiul academic, atras ca toţi istoricii adevăraţi şi de materialitatea istoriei, a hotărât să facă o călătorie de aproape trei săptămâni, între 13 august-3 sep­tem­brie 2011, chiar în inima Gu­lagului, în regiunea Ko­lîma. Werth s-a alăturat unui grup de cercetători ai asociaţiei ruse Memorial, aflaţi într-o misiune de te­ren pentru a cerceta şi inventaria atât mărturiile puţinilor supravieţuitori ai Gu­lagului (istorie orală), cât şi obiectele care au însoţit această imensă tragedie umană, dar şi pentru a topografia amplasamentele uriaşei încrengături care a fost Gulagul (nu degeaba comparat cu un „arhipelag“, după celebra formulă a lui Soljeniţîn), în vederea constituirii unui muzeu virtual al acestuia. „După ani petrecuţi printre ar­hivele birocratice şi dezumanizante ale Gu­lagului, aici am găsit valoarea ne­pre­ţuită a mărturiei. Căci, dacă lagărul a fost o experienţă colectivă, cunoscută de fie­care al şaselea adult rus între anii 1930 şi începutul anilor 1950, tot aşa a fost şi o experienţă profund individuală: în universul concentraţionar, mai mult de­cât oriunde altundeva, omul este fun­damental singur“.

Jurnalul acestei călătorii s-a trans­format rapid şi logic într-o in­te­re­santă carte. Autorul şi grupul din care făcea parte au zburat cu avi­onul 8.000 de kilometri, din Mos­cova către Magadan, capitala imensei re­giuni care are o suprafaţă de două mi­li­oa­ne de kimometri pătraţi (!), ajungând du­pă doar nouă ore, motiv de a rememora calvarul pe care-l suportau deţinuţii pen­t