România vrea să obţină un împrumut de un miliard de euro de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în anul 2014, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice având discuţii preliminare în acest sens cu cei ai Băncii Mondiale
Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru, ministrul Finanţelor Publice şi Liviu Voinea(foto), ministrul delegat pentru Buget, s-au întâlnit cu reprezentanţii Bănci Mondiale, Elisabetta Capannelli, director de ţară pentru România şi Ungaria, şi Claudiu Doltu, reprezentatul României la Banca Mondială, în vederea obţinerii de către România a unui nou împrumut de la BIRD, în valoare de 1 miliard euro, în anul 2014, arată un comunicat al MFP.
România a solicitat acordarea de către BIRD a unui volum de 4 miliarde (câte un miliard euro anual) prin utilizarea de instrumente pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice (de tip DPL).
Împrumutul va fi unul de tip programatic, fiind aprobat de către Board ca un împrumut de sine stătător (stand alone), dar va face parte dintr-o serie de împrumuturi programatice (câte una în fiecare an, în valoare de aproximativ un miliard de euro). Astfel, în strategia de ţară şi scrisoarea de politici de dezvoltare (ce va fi semnată pentru primul împrumut) urmează să fie descrise şi reforme care se au în vedere în viitor, dar care nu trebuie îndeplinite pentru prima tragere.
Măsurile de reformă ce vor însoţi împrumutul şi care trebuie îndeplinite până la sfârşitul lunii februarie vor fi din aria de activitate şi decizie a MFP (managementul datoriei publice, managementul cheltuielilor publice, managementul bugetar al investiţiilor publice, bugetarea bazată pe performanţă, programarea bugetară, măsuri în domeniul politicii de taxare cu impact asupra mediului de afaceri şi sectorului privat), cât şi din sectorul energetic (doar reforme