Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum pot obţine investitorii FP un leu pe acţiune

Publicat in Curierul, marți 5 noiembrie 2013 ·

Acţionarii care au deţinut titlurile Fondului pe tot cursul mandatului Franklin Templeton au încasat dividende în valoare de 0,2 lei/acţiune Astfel, cine vinde astăzi la peste 0,8 lei/acţiune ar avea marcat reperul nominal de un leu pe acţiune avut în vedere şi în cazul despăgubirilor Cei care au fost compensaţi în 2011 la un preţ de 0,5105 lei/acţiune sunt în măsură să obţină un câştig de 57,6% Ieri preţul de închidere al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP) a fost de 0,805 lei pe unitate, ceea ce echivalează cu o creştere de 46,5% de la începutul anului, atrage atenţia un conunicat al administratorului Fondului, compania financiară americană Franklin Templeton, într-un comunicat sosit pe adresa redacţiei. "Suntem deosebit de încântaţi că am oferit venituri importante atât acţionarilor vechi ai Fondului, cât şi celor noi, prin creşterea preţului şi plăţi importante de dividende", declară Greg Konieczny, Manager de Fond al Fondului Proprietatea. De la începutul mandatului Franklin Templeton, Fondul a plătit aproximativ 600 milioane de euro în dividende, sau aproximativ 0,20 RON pe acţiune. Potrivit calculelor administratorului, cine a deţinut acţiunea FP în tot acest interval şi ar vinde astăzi la un preţ de peste 0,8 lei/acţiune, ar recupera echivalentul valorii nominale de un leu pe acţiune avut în vedere şi de compensările pentru care a fost creat Fondul. Cei care au primit acţiuni în 2011 când s-a încheiat procesul de despăgubire la preţul de 0,5105 lei/acţiune ar putea obţine un câştig de 57,6% dacă ar vinde zilele acestea. "Ne păstrăm angajamentul de a genera valoare pentru acţionarii Fondului Proprietatea şi ne vom continua eforturile de a debloca potenţialul Fondului prin acţiuni menite să crească valoarea activului net pe acțiune şi să reducă şi mai mult discountul”, conchide Konieczny în comunicat. Astăzi la ora 11:30 acţiunile FP se menţineau peste reperu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 13 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°