-AA+A
Episcopul Macarie Drăgoi-”atât de simplu...” În mod obişnuit, când ştii că la o întâlnire culturală va participa şi o înaltă faţă bisericească, se creează o atmosferă de emoţie ştiind că se va intereacţiona cu cineva care este altfel decât aspiraţiile noastre curente, şi simpozionul de sâmbătă, de la Spermezeu, a indus o asemenea stare, într-un scurt orizont de aşteptare. Mai întâi, când aştepţi un episcop, te gândeşti la un bărbat, colea spre cincizeci-şaizeci de ani, sever, şi apoi, inconştient, mişcările îţi devin controlate sub gândul de a nu spune ceva sau păşi nepotrivit într-un anumit moment.
La apariţia episcopului Macarie Drăgoi, al românilor ortodocşi din Europa de Nord, tânăr, cu faţa luminoasă, păşind încet, vorbind rar, în cuvinte obişnuite, având pentru fiecare om prezent din satul său câte o vorbă bună, am avut senzaţia că atmosfera acelei întâlniri s-a impregnat de personalitatea Sfinţiei Sale, că spaţiul populat cu sufletele participanţilor s-a ordonat după coordonatele, caratele sufleteşti, duhovniceşti, ale ierarhului venit din drag pentru consăteni şi tradiţia locurilor.
Luarea de cuvânt a Sfinţiei Sale a fost o exprimare de gânduri izvorâte dintr-o structură sufletească finisată, cu un control impecabil din punctul de vedere al logicii înlănţuirii gândurilor şi a rostirii cu ritm egal din care străbătea dragostea duhovnicească, iubirea pentru participanţii mai apropiaţi sau îndepărtaţi. Observând frecvenţa cuvântului personalitate, referitor la sine, Preasfinţitul Macarie a îndreptat lucrurile, spunând cu blândeţe că este slujitor şi împlinitor prin cea ce face pentru biserică şi credincioşi, sugerând depărtarea de formulări pretenţioase, orgolioase. Doar atât, şi destul.
În acele clipe, mulţi dintre cei care-l ascultam, am fi vrut să semănăm cu Sfinţia Sa, să fim ca Dânsul. Dar, nu ni s-a dat. Nu am avut din co
