Mesajul a fost trimis. Multumesc!

31 de infracțiuni și amenzi de 145.000 de lei, după primele două luni ale acțiunii Vatra

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

La data de 1 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a pus în aplicare măsurile stabilite în Planul de acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul producerii, prelucrării, depozitării și comercializării produselor cerealiere și de panificație, inițiat la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române.

Timp de două luni, polițiștii au efectuat verificări cu privire la legalitatea și realitatea achizițiilor de materie primă utilizată de agenții economici, legalitatea importurilor și exporturilor, precum și a comercializării bunurilor produse de către societățile comerciale din această ramură, fiind avuți în vedere și agenții economici care au efectuat achiziții de mărfuri și produse până la intrarea în vigoare a ordonanței pentru modificarea și completarea Legii privind Codul Fiscal și reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Totodată, polițiștii au efectuat și controale în trafic, la autovehiculele ce transportă produse cerealiere și de panificație.

În acest sens, au fost efectuate 2.143 de controale, dintre care 339 la societăți comerciale, 173 la persoane fizice și 1.631 la mijloace de transport, la activitățile desfășurate participând atât polițiști de investigare a fraudelor, cât și polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutierăși alte structuri de poliție. Polițiștii buzoieni au constatat 31 de infracțiuni, dintre care 30 la Legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Ca urmare a acestor activități, 22 de persoane sunt suspectate de comiterea infracțiunilor constatate, iar valoarea totală a prejudiciului în dosarele penale întocmite a fost estimată la 2.044.612 lei.

De asemenea, au aplicat 1.234 de sancțiuni contravenționale, dintre care 192 la Legea privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 1.042 la alte acte normati

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 36 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°