Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inventatorul Iustin Capră: „În democraţie imbecilul stă în acelaşi locul cu geniul”

Publicat in Adevarul, marți 5 noiembrie 2013 ·

La nivel internaţional, este cunoscut a fi părintele rucsacului zburător, un aparat de zbor neconvenţional pe care l-a creat pe vremea când era în armată. A creat autoturismul ecologic, iar acum lucrează la un nou prototip auto. Celebrul inventator Iustin Capră a fost prezent recent la Turnu Severin pentru a participa la simpozionul naţional „Ştefan Odobleja – Eternitate la timpul prezent”.

Despre olteni, inventatorul spune că le lipseşte spiritul organizatoric şi că, în general, în societatea românească lipsesc modelele: “Aici s-a născut Odobleja, aici s-a născut tatăl lui Henri Coandă, cu care am colaborat. Această zonă a dat foarte multe personalităţi, din păcate spiritul organizatoric al d-voastră este mult mai slăbuţ decât în restul ţării. Deocamdată ne lipsesc modelele şi de aceea suntem, zic eu, responsabili şi obligaţi prin natura noastră, să ne constituim în modele de urmat”.

REPORTER: Aţi lucrat cu marele savant Henri Coandă. Ce fel de om era Coandă?

IUSTIN CAPRĂ: În primul rând avea un simţ deosebit al glumelor, bine este atributul unui inteligent. De exemplu, o dată zice „Domnul Capră, aici la Athene Palace e ca-n Occident, te apropii de uşă se deschide, dar nu poţi să faci baie”. „De ce maestre?” „Pentru că tovarăşii şi-au însuşit robinetele de la căzi”. Sau îmi spunea „în fiecare român este un geniu şi un imbecil, nu ştiu să-şi valorifice ideile”. Era de un simţ al umorului debordant, se interesa de mine de ce nu s-a propulsat ideea cu rucsacul zburător, idee pe care au recunoscut-o americanii abia cum vreo patru ani ca fiind prioritatea noastră şi mi-au trimis un DVD cu zborul meu de acum 50 de ani, pe care noi nu-l mai aveam ca film fiindcă arsese la filmotecă. Coandă mi-a spus că o să mă sune cineva din Suedia, sunt trecut pe o listă de cercetători, nu m-a sunat nimeni, dar am fost sunat după Revoluţie când era tardivă toată treaba.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°