Prorocirea lui Dostoievski legată de frumusețe s-a dovedit inoperantă, ca tentativa batiscafului lui Jacques Yves Cousteau de a se cufunda în canalele de scurgere ale Londrei în căutarea ceasului de aur căzut din jiletca unui lord într-o hazna publică.

Uneori însă arta, jucîndu-se de-a Deus ex machina, umilește mașinațiunile istoriei, intervenind în destinul unor personaje, ca și cum apusul ultramarin și-ar înfige mîna în chica celui ce stă să se înece și l-ar depune nevătămat pe țărm.

Așa s-a întîmplat acum patruzeci de ani, cînd o natură moartă a pictorului Andreescu i-a salvat viața mareșalului Iosip Broz Tito. Cîinele roșu ținut în zgardă de americani sau măcelarul din Balcani cu barda între dinți, cum era prezentat în caricaturile din Scînteia în anii stalinismului, s-a metamorfozat pe vremea lui nea Nicu într-un tovarăș de nădejde, astfel că, în aplauzele mamelor băieților deștepți care pe atunci sugeau lăptic, nu curent electric, cei doi șefi de stat au tăiat buricul barajului Porțile de Fier.

Un consilier mai spălat l-a sfătuit pe cizmarul din Scornicești să se dea băiat fin și-n locul machetei din plastic a hidrocentralei, cum era programat, să-i dăruiască bătrînului degustător de cognac franțuzesc și de trabucuri cubaneze un tablou de un mare pictor român.

Simțind gheara leului de pe pînză, mareșalul a ordonat ca pictura să fie așezată pe un perete al cabinetului său, ca să-și mai clătească din cînd în cînd ochii cu ea.

Persecutat de ideea de a scoate un album cu operele complete ale lui Ion Andreescu, criticul de artă Radu Bogdan dădea tîrcoale ambasadei Iugoslaviei, doar-doar va primi aprobare să tragă în poză și tabloul fugit peste graniță. Minunea s-a întîmplat și, însoțit de un fotograf profesionist, andreescologul nostru, călcînd parcă pe ouă de prepeliță, a pătruns cu sfială în sanctuarul lui Tito. Cînd doi flăcăi