Poate, oare, un parvenit să devină mecena? Cum să facă operă de binefacere culturală persoane care fie nu au noțiunea valorii, fie o ignoră fără scrupul?

Dincolo de confuzia postmodernă și criza economică, lumea occidentală ne propune un model pe care deocamdată îl ignorăm: mecenatul contemporan. O formă de ci­vi­li­zație pe cât de înrădăcinată în tradiție, pe atât de bine adaptată prezentului. Da­că, în Lumea Nouă, bogații investesc mai ales în proiecte care să le consolideze cul­tura relativ tânără, Vechiul Continent se axează pe conservarea uriașului pa­tri­mo­niu euro-mediteranean, a cărui vechime îl face pe cât de valoros, pe atât de vul­nerabil. În oricare dintre accepțiuni, acest fenomen de societate prilejuiește cons­ta­tarea că cele două regnuri teoretic dis­juncte în capitalism (banul și spiritul) se pot încă re-întâlni benefic, așa cum se în­tâmpla în epoca marilor creații sau ctitorii premoderne.

De altfel, în America, W. Buffet și Bill Gates au dat deja tonul schimbării de statut al marilor averi, țesând chiar, în dialog cu tinerele generații, un fel de nouă filosofie a câștigului, dar și în Eu­ropa, implicarea tot mai intensă a banului privat în păstrarea identității culturale ge­nerează, de fapt, o nouă mentalitate. In­teresant este, bunăoară, în Franța, cazul unui mecena fără frontiere, precum Aga Kahn, creatorul Fundației pentru Sal­va­rea Domeniului de la Chantilly - al cărui sistem hidraulic de sec. XVIII l-a repus în funcțiune, din pură pasiune, acum câțiva ani. În Italia, miliardarul Diego della Valle (creatorul pantofilor Tod’s) înțelege nor­mal să investească peste 8 milioane de eu­ro în grandioasa restaurare a Colosseu­mu­lui, în timp ce renumita Casă Fendi a lan­sat un program de recondiționare a fân­tâ­nilor Romei, care va debuta cu mitica Fon­tana di Trevi, printr-o operațiune es­ti­mată la 2,5 milioane de euro. Mari grupu