Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Două grupuri ale CEO, oprite din cauza unor defecţiuni

Publicat in Exclusiv Gorj, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Complexul Energetic Oltenia a funcţionat ieri fără două grupuri energetice, unul de la Rovinari şi unul de la Turceni, acestea fiind oprite din cauza unor avarii. Potrivit conducerii companiei, acestea au fost remediate destul de repede, grupurile fiind repuse în funcţiune până spre miezul nopţii. Totuşi, avariile ridică unele semne de întrebare, mai ales în ceea ce priveşte unul din grupurile afectate, pentru că este vorba de o defecţiune a unei piese care a fost montată în urmă cu puţin timp şi care, în mod normal, ar fi trebuit să funcţioneze fără probleme cel puţin 50.000 de ore.

Directorul Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, a precizat că avariile au survenit la grupul nr. 5 de la Sucursala Electrocentrale Rovinari şi la grupul nr. 3 de la SE Turceni, aceleaşi care au avut ceva probleme şi în urmă cu două săptămâni. Doar una dintre avarii însă are legătură, spune Medinţu, cu ceea ce s-a întâmplat la finele lunii trecute. Astfel, este vorba de avaria de la Rovinari, care a fost remediată şi în octombrie, respectiv o fisură a cazanului grupului respectiv, însă probabil reparaţiile nu au fost suficient de solide încât să reziste. Avaria a apărut, în principal, şi din cauză că grupul respectiv este aproape de finalul perioadei de funcţionare de la ultima reparaţie, fiind necesară o intervenţie majoră asupra lui, însă atunci când va fi pornit grupul aflat în retehnologizare, respectiv grupul nr. 4. „Avaria are legătură cu cea de acum teri săptămâni, este vorba tot de o spărtură la cazan. A fost remediată, dar probabil trebuia mai multă atenţie data trecută, pentru că a cedat din nou, însă nu la fel de grav. Grupul a fost remediat şi pus în funcţiune, intră în rezervă la orele 0:00, aşa că nu este vorba de o defecţiune prea gravă. Este normal să mai apară astfel de probleme, mai ales că grupul respectiv trebuie să fie retehnologizat, lucru care se va întâmpl

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 19 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 12 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 26 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum o ora
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°