Iarna se apropie și, din experienţa anilor trecuţi, autorităţile, dar mai ales oamenii de rând, ştiu că, odată cu primii fulgi, apar şi problemele pe şoselele naţionale şi judeţene. Cu toate acestea, acum la început de noiembrie, la Iaşi încă nu este stabilită societatea care se va ocupa de deszăpezire. Şi asta pentru că licitaţia a fost câştigată de un grup de trei firme asociate, iar după aflarea rezultatului procedurii de achiziţie, una dintre companii s-a retras. În acest fel, întreaga procedură poate fi anulată.
Trei societăţi, două din Iaşi şi una din Botoşani, s-au asociat şi au participat la licitaţia pentru întreţinerea pe timpul iernii a drumurilor naţionale.
„Ei au licitat şi au câştigat această licitaţie în valoare de 16 milioane pe doi ani de zile. Ulterior, cei care nu erau lideri de grup din propria iniţiativă s-au retras din acestă ascociere punând în pericol practic dezăpezirea pe judeţul Iaşi a drumurilor naţionale. Am înţeles că acelaşi lucru l-au făcut şi la drumuri judeţene unde au contestat”, a explicat Ovidiu Laicu, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Pentru a evita organizarea unei noi licitaţii, procedură ce ar putea dura chiar şi două luni, conducerea Direcţiei de Drumuri şi Poduri a cerut Autoritaţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice să valideze licitaţia cu doar două societăţi. Şi asta mai ales că cele două companii au achiziţionat noi utilaje pentru a putea face faţă volumului de muncă.
„Nu este corect. În momentul când tu participi la o licitaţie, câştigi şi vii şi ne încurci, acum reluarea acestor proceduri ar trebui să mai dureze vreo două luni. Sper să o evit, sunt 99 la sută sigur că o voi evita. ANRMAP ne-au transmis niştre întrebări cu nişte lămuriri. Cel târziu cred că miercuri vom putea parafa contractul”, a mai spus șeful Direcți