Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un meci de totul sau nimic pentru Steaua

Publicat in Click, marți 5 noiembrie 2013 ·

Trupa lui Reghe e codaşa grupei E a Champions League, cu doar un punct obţinut, şi are doar varianta succesului contra lui Basel. O remiză ar însemna eliminarea din Ligă fiindcă ar fi nevoită să învingă şi pe Schalke şi pe Chelsea, echipe care au zdrobit-o.

„E un meci vital pentru noi în Liga Campionilor. Cred că este o finală şi cine va câştiga va ajunge în primăvara europeană", a anunţat preşedintele de imagine al clubului, Helmuth Duckadam, referindu-se la faptul că "militarii" ar putea evolua în 16-imile Ligii Europa. "Pentru primăvara Ligii Campionilor şansele sunt pur teoretice", a recunoscut acelaşi oficial al Stelei.

Cum ar putea cei din Ghencea să facă faţă cluburilor puternice? "Ar trebui aduşi patru - cinci jucători de zece milioane de euro şi atunci ne batem cu Chelsea sau Schalke.

Deocamdată ne autodepăşim ca să ajungem să facem rezultate bune", a mai spus Duckadam. Totuşi, nici statistica nu e de partea roş-albaştriilor: ultimul succes în Ligă a avut loc în 2006 de atunci trecând şapte ani şi 20 de partide fără a mai realiza aceeaşi performanţă. Atenţie, în faza grupelor, din 27 de dispute ei s-au impus doar de patru ori, pe lângă Dinamo Kiev în 2006 (4-1), pe lista "victimelor" fiind şi Hajduk Split în 1994 (4-1), Glasgow Rangers în 1995 (1-0) şi Widzew Lodz în 1996 (1-0).

Primul indiciu, "tineretul". Partida echipelor Under 19 dintre Basel şi Steaua va avea loc la de la ora 16.00. Până în prezent, rezultatele obţinute de trupa lui Reghe au coincis perfect cu cele obţinute câteva ore mai devreme de formaţia "mică" a Stelei.

„Prinţul" a rămas acasă. Din lotul deplasat ieri la Basel au lipsit trei jucători: Ionuţ Neagu (accidentat la mână), Gabi Iancu (pedepsit pentru viaţa extrasportivă) şi cel mai sonor nume, Adrian Cristea. „Prinţul" nu face parte din lot din cauza indolenţei arătate pe teren, inclusiv în partida cu Cor

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 37 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 17 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°