Primăria Zărneşti a început amenajarea unui padoc, unde să fie duşi câinii vagabonzi care sunt adunaţi de pe domeniul public.
Nemulţumirile zărneştenilor în privinţa problemei câinilor nu sunt noi. Oamenilor a început să le fie frică să se ducă cu gunoiul pentru că sunt atacaţi de animalele flămânde. Probleme au şi părinţii care nu îşi pot lăsa copii să se joace din cauza animalelor, să nu se întâmple o tragedie, cum a fost recent, în Bucureşti.
Organiyaţia de tineret a PNL Zărneşti a început o campanie de strângere a semnăturilor încă din 7 iulie, adunând până acum peste 600 de semnături. Acestea vor fi depuse însoţite de un memoriu la Primărie, pentru a sensibiliza autorităţile locale pentru rezolvarea problemei, cu menţiunea că nu sunt de acord cu eutanasierea animalelor.
Mai mult, consilierii PNL au ridicat această problemă şi în plenul şedinţei forului legislativ local, iar conducerea Primăriei a luat deja măsura de a construi un padoc.
În paralel, liberalii spun că vor face acţiuni prin care câinii adunaţi, care vor fi sterilizaţi şi vaccinaţi, să fie adoptaţi, dar şi pentru strângerea de hrană pentru animalele din adăpost.
Primăria Zărneşti a început amenajarea unui padoc, unde să fie duşi câinii vagabonzi care sunt adunaţi de pe domeniul public.
Nemulţumirile zărneştenilor în privinţa problemei câinilor nu sunt noi. Oamenilor a început să le fie frică să se ducă cu gunoiul pentru că sunt atacaţi de animalele flămânde. Probleme au şi părinţii care nu îşi pot lăsa copii să se joace din cauza animalelor, să nu se întâmple o tragedie, cum a fost recent, în Bucureşti.
Organiyaţia de tineret a PNL Zărneşti a început o campanie de strângere a semnăturilor încă din 7 iulie, adunând până acum peste 600 de semnături. Acestea vor fi depuse însoţite de un memoriu la Primărie, pentru a sensibiliza autorităţile locale pentru rezolvar