Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Michelle Knight, victima lui Ariel Castro: "11 ani m-am simțit ca un ornament de perete"

Publicat in rfi, marți 5 noiembrie 2013 ·

La 2 luni după ce Torționarul din Cleveland s-a sinucis în inchisoare, una dintre cele trei femei sechestrate timp de 11 ani sparge tăcerea. Michelle Knight vorbește pentru prima oară într-un interviu despre ororile la care a fost supusă de Ariel Castro.

În interviul care va fi difuzat marți și miercuri de CBS, Michelle Knight povestește cum a fost sechestrată și violată timp de 11 ani de Ariel Castro. Ea a fost prima dintre cele 3 femei răpite de Torționarul din Cleveland și prima care vorbește despre viața în captivitatea casei din Ohio. Michelle Knight povestește că, în cei 11 ani de captivitate, era legată de mâini, de picioare și de gât si se descrie ca pe un ornament pus pe un perete.

Ea este, de altfel, singura dintre cele trei care a fost prezentă în sala de judecată în momentul în care Ariel Castro a fost condamnat la închisoare pe viață.

Torționarul din Cleveland s-a sinucis prin spânzurare după o lună de la sentință. El a fost arestat la începutul lui mai, după ce una dintre victimele sale a reuşit să fugă din casa din Cleveland unde fostul şofer de autobuz le ţinea închise pe cele trei femei.

Michelle Knight, în vârstă de 32 de ani, Amanda Berry, 27 de ani şi Gina DeJesus, 23 de ani au fost răpite între 2002 şi 2004, în timp ce aveau 20, 16, respectiv 14 ani. În timpul captivităţii, ele au fost bătute şi violate în numeroase rânduri. Amanda Berry are de asemenea o fetiţă, Jocelyn, în vârstă de şase ani la momentul eliberării lor. Analizele ADN au confirmat că Ariel Castro este tatăl ei.

La 2 luni după ce Torționarul din Cleveland s-a sinucis în inchisoare, una dintre cele trei femei sechestrate timp de 11 ani sparge tăcerea. Michelle Knight vorbește pentru prima oară într-un interviu despre ororile la care a fost supusă de Ariel Castro.

În interviul care va fi difuzat marți și miercuri de CBS, Michelle Knight pove

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 58 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 16 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 31 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum o ora
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum o ora
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°