Povestea raportului arheologic care poartă parafa Universității Oxford și recomandă includerea Roșiei Montane în patrimoniul universal UNESCO seamănă cu un copil rezultat din încrucișarea dintre un banc de la Radio Erevan și „O scrisoare pierdută“ a lui Caragiale. Întrebarea e: cine taie buricul copilului?
Cine, ce, când, cum?
În 2010, pe când Băsescu, plictisit să mai citească din Cărtărescu, s-a decis că vrea niște dramă adevărată în viața lui (și-a noastră) și anunța tăierea salariilor și creșterea TVA-ului, iar în Piața Victoriei sindicatele dansau Pinguinul, Șerban Cantacuzino, reprezentantul fundației Pro Patrimonio a reușit să adune 10.000 de lire sterline. Cu banii ăia, în loc să-și cumpere limuzină, a adus trei arheologi din Marea Britanie, care să ne spună ce merită mai mult Masivul Cârnic din Roșia Montană: cultură sau cianură?
Unul dintre cei trei magi de la Apus a fost Andrew Wilson, directorul Institutului de Arheologie de la Oxford, specialist în economia Imperiului Roman. Adică fix omul pe care poți să-l întrebi ce importanță are ce a făcut Traian cu rezervele de aur ale lui Decebal din Alburnus Maior. Iar omul a zis, într-un raport din 2010, cu o completare pe 2011, că avem la Roșia un „peisaj cultural de o importanță internațională excepțională“.
Ei bine, deși niște arheologi de renume mondial ne-au zis că stăm pe un munte de cultură, pe primii pe care i-a durut în cot de rezultatele cercetării au fost membrii Comisiei Naționale de Arheologie, uniți întru nesimțire cu fostul ministru al Culturii, Kelemen Hunor, care a semnat în 2011 un aviz de descărcare pentru Masivul Câlnic.
Daniel Barbu intră în scenă
Deși nu-mi place să-i iau apărarea lui Daniel Barbu, omul pe care doar ochelarii de tocilar îl recomandă pentru fotoliul de ministru al Culturii, el a fost acuzat pe nedrept că ar ascunde documentul de la Oxford la
