Zboruri Tarom spre Bucureşti, din 17 noiembrie
Compania de stat Tarom reintroduce zborurile din Bucureşti spre Sibiu, Suceava şi Târgu-Mureş în sezonul de iarnă 2013/2014, potrivit oficialilor companiei, citaţi de “Ziarul Financiar”. “Ca urmare a solicitărilor de reintroducere a acestor rute, compania Tarom s-a arătat dispusă să poarte discuţii cu fiecare aeroport în parte cu scopul de a oferi pasagerilor săi cel mai bun produs în condiţii de siguranţă şi calitate. În urma acestor discuţii, au fost agreate soluţii de operare menite să răspundă pozitiv, considerentelor de ordin economic, operaţional, demografic şi de imagine a companiei, avute în vedere anterior”, au transmis reprezentanţii companiei. Cursele Bucureşti – Târgu-Mureş vor fi efectuate începând cu 17 noiembrie, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminică. (S.T.)