Care a crescut mare, dar care tinde să devină din ce în ce mai mic.
În urmă cu ceva mai mult de trei ani, Crin Antonescu s-a născut a doua oară.
Dintr-o dată, se părea că scena politică românească va avea parte de un lider mare şi înţelept. De un erou care promitea să împartă dreptatea socială aşteptată de milioane de români. De un politician care vorbea ca din cărţile de spirit, cu înflorituri încântătoare ale frazei. De genul: “În anul 2000, am fost obligat să-l votez pe Ion lliescu pentru a-mi scăpa neamul de C.V. Tudor! În 2004, am fost obligat să-l aleg pe Traian Băsescu pentru a-mi scăpa ţara de Adrian Năstase!” Deşi nu a mai continuat, urmarea curgea firesc: “Iar în 2009, am fost obligat să mă ştampilez pe mine însumi de mai multe ori pentru a termina definitiv cu Băsescu!” Dar nu a fost să fie.
Au apărut şi unii care au remarcat o anumită inadecvare a retoricii lui Antonescu la situaţia de fapt. Alături de Dan Voiculescu, liberalul ataca structurile securisto-mafiote. Sprijinit de Iliescu, denunţa aberaţiile comunismului. Lângă Sorin Roşca Stănescu, înfiera presa şantajistă. Iar la braţ cu Ponta, denunţa minciunile politicienilor. Dar cusurgiii au fost imediat puşi la colţ, ba chiar înecaţi, de valul de entuziasm popular şi electoral, care a măturat totul în cale.
Totuşi, la guvernare, soarta lui Antonescu a luat o întorsătură stranie. Titanul a început să se transforme rapid într-un pigmeu. Abia atunci, alţii şi-au adus aminte că liderul liberalilor dormitează în politica naţională de mai bine de 20 de ani, răstimp în care (deşi a funcţionat şi ca ministru) nu s-a remarcat prin absolut nimic.
Simţind pericolul, Antonescu a încercat recuperarea terenului pierdut. Deşi aflat la putere, liberalul a început să se poarte ca şi cum ar fi în opoziţie, criticându-şi propriul guvern. Adică s-a comportat exact ca Traian Băsescu (cel de
