Zilele care au mai rămas până la alegerile de la LPF au devenit lucrare nervoasă pentru Dumitru Dragomir. Bipedul ligist afișează în discursurile publice, ostentativ, o teribilă siguranță de sine. Dar masca pe care o poartă pezevenchiul notoriu nu păcălește pe nimeni. Dincolo de grohăirea fudulă la care se dedă Dumitru Dragomir se citește clar panica. Teama de flit îi creează individului zbârceli comportamentale de tot râsul.

Temele majore ale campaniei în care cadențează milițianul pensionar sunt structurate pe trei direcții de acțiune. Lauda de sine, bălăcărirea adversarilor și cerșeala electorală printre votanți.

Lauda de sine reprezintă tropăiala cea mai zgomotoasă a dragomirului. Omul n-are discernământ atunci când își inventariază realizările mărețe, realizările epocale. Dorind neapărat să se împăuneze cu multele decenii pe care le-a petrecut ca-cadru conducător în fotbal, Dumitru Dragomir amestecă în aceeași lătură perioadele pre și post decembriste. Sinceritate maximă. Sinceritate involuntară. Omul recunoaște astfel că schimbarea nu l-a afectat sub nici o formă. Recunoaște că schimbarea de regim politic nu afectează nicicum și regimul foloaselor livrate pe sub masă. Despre afirmația lui Dragomir, conform căreia fotbalul a înregistrat sub conducerea sa un progres continuu, nu mai discutăm. Inepțiile au reprezentat dintotdeauna floarea de la butoniera distinsului propagandist.

Umorul involuntar al dragomirului împănează abundent și discursurile pe care acesta le dedică adversarilor. Gino Iorgulescu era, cu puțin timp în urmă, în opinia preșului de la ligă, cel mai bun președinte de club. Acum Gino Iorgulescu nu este decât acel  președinte care falimentează cluburi. Gică Popescu era candidatul perfect pentru președinția FRF. Dar și el a devenit brusc un falimentator al fotbalului imediat după ce a anunțat că susține schi