Trei dintre participanţii la concursul de soluţii pentru remodelarea spaţiului public din Zalău au venit, luni, la Zalău, pentru a-şi primi premiile şi a explica viziunea care a stat la baza proiectelor înscrise în concurs.
Într-o conferinţă de presă organizată de Primăria Zalău, arhitecta Elena Măican, de la firma SC Alexis SRL, Curtea de Argeş, câştigătoarea premiului al II-lea în cadrul concursului, a precizat că problema cea mai complicată i s-a părut cea a pietonalului – actuala stradă Unirii. ,,În cele două pieţe centrale, 1 Decembrie 1918 şi Iuliu Maniu, am considerat că sunt necesare intervenţii minime, cu păstrarea spaţiilor verzi, remodelate după principii moderne. Problema cea mai complicată a fost cea a pietonalului, unde sunt foarte multe instituţii grupate şi prea puţine spaţii de petrecere a timpului liber.”
La rândul său, arhitectul Andrei Nejur, câştigător, cu firma N2 Arhitectură SRL din Cluj-Napoca, al premiului al III-lea, a explicat că el a vrut să aducă puţin din spiritul interbelic în centrul Zalăului. ,,Noi am vrut să aducem puţin din spiritul interbelic în Zalău şi spaţii ceva mai deschise pentru pieţele publice”, a explicat el. Cât despre pietonal, Nejur spune că a încercat o redesenare a lui, astfel încât viitoarea zonă destinată promenadelor, dar şi activităţilor comerciale şi artistice în aer liber să aibă, constant, o lăţime de 18 metri.
Reprezentanţii firmelor SC Ars Longa SRL şi SC Quad Studio SRL din Cluj-Napoca, care au primit menţiune la concurs, au precizat că, în concepţia lor, centrul Zalăului ar trebui remodelat pe conceputul oraşului – grădină, cu multe elemente vegetale şi acvatice.
Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, a precizat că sunt şanse ca proiectul de remodelare a centrului oraşului să poată fi finanţat din fonduri europene în exerciţiul financiar 2014 – 2020, când, spune edilul, ar urma să