Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou mall se va construi în Bucureşti. În ce zona va fi situat proiectul de 180 de milioane de euro

Publicat in Gandul, marți 5 noiembrie 2013 ·

Compania portugheză Sonae Sierra şi dezvoltatorul irlandez Caelum Development anunţă din nou începerea construcţiei centrului comercial ParkLake din cartierul Titan din Bucureşti, noul termen prezentat fiind luna decembrie, în condiţiile în care a fost obţinută autorizaţia de construcţie.

Centrul comercial, cu o suprafaţă totală de 70.000 metri pătraţi, 200 de magazine şi 2.600 de locuri de parcare, urmează să fie deschis în 2016, după investiţii de 180 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al dezvoltatorilor.

"Autorizaţia de construire pentru ParkLake, primită în septembrie 2013 şi care include îmbunătăţirile la nivelul conceptului centrului comercial aduse de cei doi parteneri din cadrul joint venture-ului, permite începerea dezvoltării. Licitaţia pentru lucrările de construcţie se află în desfăşurare, iar lucrările vor începe în decembrie 2013", se arată în comunicat.

Proiectul a fost anunţat în urmă cu peste cinci ani de către Caelum Development, care estima o investiţie de circa 500 milioane de euro pentru o suprafaţă de 110.000 de metri pătraţi. În 2008, Sonae Sierra s-a asociat cu Caelum pentru dezvoltarea proiectului, însă în cele din urmă a ieşit din parteneriat, pentru a reveni în 2012.

ParkLake Plaza va fi amplasat pe Bulevardul Liviu Rebreanu, lângă Parcul Titan, din sectorul 3, pe un teren de 8,2 hectare, achiziţionat de Caelum Development în 2006.

În urmă cu aproximativ un doi ani, Caelum anunţa că a început lucrările de construcţie la centrul comercial, ajustat însă din punct de vedere al suprafeţei la 67.000 metri pătraţi. De atunci nu au mai fost anunţuri oficiale, însă potrivit informaţiilor din piaţă lucrările au fost oprite încă de anul trecut.

ParkLake Plaza va include o zonă de restaurante internaţionale cu peste 20 de unităţi, un multiplex Cinema City cu 16 săli, un hipermarket Cora cu o suprafaţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 37 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 34 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°