Zilele trecute s-a desfăşurat cea de-a 8-a etapă a Cupei Alien Cycling, ultima de altfel din acest an, la care a luat parte un număr modest de sportivi. Câştigătorul Cupei a fost Dan Bărbânţă, acesta fiind totodată şi campion la categoria de vârstă 14-29 de ani.
Ultima etapă a Cupei Alien Cycling a avut loc zilele trecute, pe un traseu în jurul munţilor Meseş, la care au participat 10 concurenţi. Traseul pus la dispoziţie a fost unul off road, având o lungime de 2,5 km, ce a trebuit parcurs în patru ture. Câştigătorul acestei competiţii a fost Dan Bărbânţă, care s-a făcut remarcat şi la categoria de vârstă 14-29 de ani, pe care a şi câştigat-o. La categoria de vârstă 30+, campion a fost Adrian Feher. Conform declaraţiei organizatorului Marius Ţîrle, cei care nu au participat au pierdut o „vreme excelentă şi un traseu minunat”.