Reţelele de socializare din Turcia au început să fiarbă după ce premierul Recep Tayyip Erdogan a condamnat caracterul mixt al reşedinţelor studenţilor. Cu toate că autorităţile de la Ankara au dezminţit vestea apărută în presă, atacurile s-au înteţit la adresa guvernului islamo-conservator, acuzat că atacă viaţa privată şi doreşte să islamizeze societatea turcă. Cu această ocazie, unii internauţi l-au avertizat pe primul ministru că Turcia nu este Arabia Saudită.
Duminică, la Kizilcahamam, în faţa membrilor Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), Erdogan a afirmat că "studenţii fete şi băieţi nu pot să trăiască în aceeaşi casă, este contrar structurii noastre care este conservator-democrată". Guvernul va controla această situaţie, a avertizat premierul urc, fără să specifice vreo măsură privind separarea reşedinţelor studenţeşti, scrie Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Bülent Arinç, a subliniat că acesta afirmaţii sunt inventate, iar autorităţile nu intenţionează un astfel de control.
Pe reţelele de socializare numeroase voci au denunţat un atac împotriva vieţii private. Unele mesaje pe Twitter au precizat că premierul împinge propriul partid spre un punct fără întoarcere şi că modernizarea Turciei lui Erdogan este o glumă faţă de care Atatürk „s-ar întoarce în mormânt". La rândul său, Umut Oran, lider al Partidului Republican al Poporului (CHP), mişcare de opoziţie prolaică din Parlamentul turc, i-a cerut explicaţii lui Erdogan pe această temă, acuzându-l că intenţionează să treacă la un control vestimentar al studenţilor ca poliţia moravurilor în Iran. Acesta nu este singurul caz în care premierul AKP este acuzat că vrea să islamizeze Turcia, stat majoritar musulman, însă declarat oficial laic din 1923, de la fondarea Republicii
Reţelele de socializare din Turcia au început să fiarbă după ce premierul Recep Tayyip Erdogan a con