Brașoveanul Florin Năstase și alți 13 competitori susțin cauza HOSPICE în cadrul celei de-a doua ediții a 1000 Balkan Charity Challenge.
Startul concursului a fost dat vineri, 1 noiembrie, iar competiția se va încheia, luni, 11 noiembrie. Concursul presupune parcurgerea a 1000 de km, distanța dus-intors dintre Sofia și București, pe bicicletă și în alergare.
Cei care nu s-au înscris în cursă, pot fi alături de participanți prin donații individuale (http://1000balkan.com/en/projects/view?id=22). Suma strânsă de la susținătorii HOSPICE va fi direcționată către fundație, iar banii care sunt donați de angajații UniCredit Țiriac vor fi dublați de către companie.
În acest an, HOSPICE Casa Speranței va folosi banii strânși în urma competiției pentru a crea un centru multisenzorial Snoezelen pentru unitatea cu paturi proaspăt construită în sectorul 2 din București. Centrul urmează să fie dotat cu aparatură de ultimă generație și va fi folosit pentru terapie în cazul copiilor cu boli limitatore de viață.Valoarea investiției este de 10.000 de euro.
Până acum, HOSPICE s-a dovedit una dintre cauzele preferate la 1000 Balkan Charity Challenge, adunând în doar câteva zile peste 1700 euro de la 115 donatori.
Brașoveanul Florin Năstase și alți 13 competitori susțin cauza HOSPICE în cadrul celei de-a doua ediții a 1000 Balkan Charity Challenge.
Startul concursului a fost dat vineri, 1 noiembrie, iar competiția se va încheia, luni, 11 noiembrie. Concursul presupune parcurgerea a 1000 de km, distanța dus-intors dintre Sofia și București, pe bicicletă și în alergare.
Cei care nu s-au înscris în cursă, pot fi alături de participanți prin donații individuale (http://1000balkan.com/en/projects/view?id=22). Suma strânsă de la susținătorii HOSPICE va fi direcționată către fundație, iar banii care sunt donați de angajații UniCredit Țiriac vor fi dublați