Vinerea trecută, Primăria Bucureşti a prezentat situaţia cîinilor maidanezi. Cum era de aşteptat după cum pornise toată treaba şi după cum îl ştim pe Oprescu, situaţia e în haos total şi nu se întrevede nici o rezolvare. În ultimele 2 luni au fost capturaţi 3000 de cîini, din care mare parte (aprox 1800) au fost adoptaţi, iar restul au rămas în adăpost. Asta, să nu uităm, dintr-un număr estimat de 65.000.

Ce calcul simplu trebuie să facem: nivelul ăsta de activitate este în maximul de scandal public, deci maximul de mobilizare a autorităţilor publice. E evident că nivelul ăsta nu va fi susţinut şi, pe măsură ce toată treaba începe să se uite, pentru că aşa merg lucrurile, nivelul va scădea mult.

Apoi, adăposturile deja s-au umplut, deci nici măcar nu va mai fi problema de capturat, ci de ce se poate face cu ei. Capacitatea de adopţie, şi cea individuală, şi cea instituţională se vor satura rapid, în mod inevitabil, şi sursa asta de preluare se va diminua şi ea. Deci, ca de obicei cu Oprescu, rămînem doar cu ceva PR îndoielnic şi fără nici o soluţie reală.

Cine cîştigă şi cine pierde: pierdem cam toţi, pentru că problema în mod evident nu se va rezolva, ci doar cosmetiza şi amenaja parţial (cum ar fi atenţia mai mare a hingherilor în parcuri, pe lîngă grădiniţe, şcoli etc.). Cine cîştigă: în primul rînd cei care sifonează fondurile destinate acestei probleme, din Primărie sau din afara ei.

Dar, paradoxal sau nu, cîştigă de asemenea şi cei cu poziţiile cele mai categorice şi antagonice: asociaţiile de cetăţeni categorici (de multe ori mame) înverşunaţi în favoarea eliminării maidanezilor de pe străzi cu orice preţ şi asociaţiile de apărare a drepturilor animalelor, înverşunaţi contra. Ambele categorii vor cîştiga afirmare, vizibilitate, eventual fonduri şi, deloc în ultimul rînd, plăcutul sentiment al îndeplinirii datoriei de cetăţean, fiecare