Poliţiştii de frontieră au depistat un cetăţean român care a încercat să introducă ilegal în ţară, peste frontiera de stat, aproximativ 1.500 pachete cu ţigări de contrabandă pe care le transporta cu ajutorul unei roabe. Incidentul a avut loc în seara zilei de 04 noiembrie a.c., când la nivelul S.P.F Rădăuţi din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
"În jurul orei 18.15, lucrătorii noştri au observat cu ajutorul aparaturii din dotare, două persoane care transportau dinspre frontieră spre interiorul ţării, în zona localităţii Vicov, mai multe colete voluminoase. Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, moment în care acestea au abandonat coletele şi au încercat să fugă, reuşindu-se reţinerea numitului Ştefan P., în vârstă de 23 ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.
La cercetarea terenului, au fost descoperite trei colete care conţineau 1.430 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, care au fost transportate de la linia de frontieră cu ajutorul unei roabe. Imediat au fost informaţi şi grănicerii ucraineni care ne-au comunicat faptul că pe direcţia respectivă au descoperit mai multe colete cu ţigări din acelaşi lot.
Ştefan P. este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, iar întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 11.440 lei, a fost ridicată în vederea confiscării", a declarat Radu Lungu, purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.
În prezent, se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.