Institutul National de Statistica (INS) a publicat, marti, datele privind castigul salarial mediu in luna septembrie 2013. Potrivit documentului, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.223 lei, cu 0,2% mai mare decat in luna august 2013. Totodata, castigul salarial mediu nominal net a fost de 1.609 lei, in crestere fata de luna precedenta cu 5 lei (0,3%), se arata in comunicatul remis Mondo News. Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in extractia petrolului brut si a gazelor naturale (4907 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (883 lei). Indicele castigului salarial real pentru luna septembrie 2013 fata de luna precedenta, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 100,9%, mai precizeaza INS. Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 121,9%, cu un punct procentual mai mare fata de cel inregistrat in luna august 2013. In cursul anului se inregistreaza fluctuatii ale castigului salarial determinate, in principal, de acordarea premiilor anuale si a primelor de sarbatori (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenteaza cresterile sau scaderile in functie de perioada in care sunt acordate, conducand, in cele din urma, la estomparea fluctuatiilor castigului salarial lunar la nivelul intregului an. Septembrie 2013 comparativ cu August 2013 In luna septembrie 2013, nivelul castigului salarial mediu net a inregistrat, in aproape egala masura, atat cresteri cat si scaderi fata de luna precedenta.
Cresterile castigului salarial mediu net fata de luna august 2013 din sectorul economic1 s-au datorat acordarii de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale), sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa), dar si realizarilor de productii ori incasarilor mai mari (functie de contracte). Cel