In perioada 22 octombrie – 5 noiembrie 2013, echipele Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene s-au aflat în vizită la Bucureşti pentru discuţii privind prima evaluare a programului economic sprijinit de FMI prin Acordul Stand-By, precum şi actualizarea situaţiei programului preventiv cu Uniunea Europeană privind balanţa de plăţi.
S-a ajuns la un acord la nivel tehnic. Programul rămâne, în linii mari, în direcţia cea bună. Toate criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii septembrie 2013 au fost îndeplinite şi s-au făcut progrese pe calea atingerii majorităţii criteriilor structurale.
Creşterea reală a produsului intern brut în 2013 s-a consolidat pe fondul unei producţii agricole puternice şi evoluţiei robuste a exporturilor, această creştere fiind acum estimată la 2.2%.
Totuşi, cererea internă rămâne la un nivel redus, contribuind astfel la ajustarea contului curent la 1,2% din PIB. Creşterea reală a produsului intern brut este prevăzută să rămână constantă în anul 2014, la nivelul de 2,2%, factorii determinanţi ai creşterii deplasându-se treptat dinspre exporturile nete către cererea internă şi, mai ales către investiţii, acestea din urmă crescând pe măsura accelerării absorbţiei fondurilor Uniunii Europene.
Inflaţia a revenit în intervalul ţintit de Banca Naţională în luna septembrie, reflectând în mare parte scăderea preţurilor la produsele alimentare, nivelul anticipat al inflaţiei la finele anului 2013 fiind de aproximativ 2%. În ciuda deteriorării persistente a calităţii activelor, sectorul bancar şi-a păstrat flexibilitatea şi rezerve suficiente, asigurând provizioanele pentru acoperirea pierderilor provenite din împrumuturi.
Autorităţile au continuat procesul de ajustare fiscală şi s-au încadrat în ţinta de deficit fiscal stabilită pentru luna septembrie, acoperind prin restricţi