FMI nu este în postura de a face recomandări Guvernului român privind proiectul Roşia Montană, pentru că acest proiect are implicaţii care depăşesc aria de expertiză a FMI, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, reprezentantul rezident al FMI în România, Guillermo Tolosa.
"Proiectul Roşia Montană are ramificaţii importante care merg dincolo de domeniul nostru de expertiză, este vorba de un impact de mediu. Nu suntem în postura de a recomanda Guvernului ceva", a spus Guillermo Tolosa, transmite Agerpres.
Oficialul FMI a mai afirmat că avantajele economice ale proiectului sunt evidente, iar impactul asupra veniturilor bugetare este de asemenea clar, dar aceste lucruri reprezintă doar o parte a imaginii de ansamblu a proiectului.
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat în 22 octombrie, cu largă majoritate, proiectul de hotărâre care prevede prelungirea termenului de depunere a raportului pe care Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului referitor la proiectul de lege privind măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţii miniere în România.
FMI nu este în postura de a face recomandări Guvernului român privind proiectul Roşia Montană, pentru că acest proiect are implicaţii care depăşesc aria de expertiză a FMI, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, reprezentantul rezident al FMI în România, Guillermo Tolosa.
"Proiectul Roşia Montană are ramificaţii importante care merg dincolo de domeniul nostru de expertiză, este vorba de un impact de mediu. Nu suntem în postura de a recomanda Guvernului ceva", a spus Guillermo Tolosa, transmite Agerpres.
Oficialul FMI a mai afirmat că avantajele economice ale proiectului sunt evidente, iar impactul asupra veniturilor bugetare este de asemenea clar, dar aceste lucruri reprezintă