Urmarind impresionanta manifestatie din Chisinau, unde poate o suta de mii de oameni manifestau pentru integrare europeana, multi din ei chiar pentru unirea cu tara, este normal sa te intrebi care poate fi calea capabila sa satisfaca nazuintele acestei populatii insufletite de un ideal.
Vorbesc de populatie, pentru ca intre omul de rand, insufletit de idealuri si liderul care il antreneaza urmarindu-si, pe langa idealuri, si interesele proprii, nu se pune neaparat semnul egal.
O tara taiata in doua
Simpla trimitere la istoria Moldovei lui Alexandru cel Bun si a lui Stefan cel Mare, impartita in 1812 intre rusi si turci ca si interventia brutala a Uniunii Sovietie nu fac decat sa provoace emotii, fara sa poata da solutii pentru calea de urmat.
Cu gandul la solutii, multimea din Chisinau vorbeste cu mai multa insisenta despre integrare europeana si cu mai putina despre unire. Poate ca si dincoace de Prut, ar trebui sa vorbim la unison cu cei de dincolo. Sa ma explic.
Romania are experienta reusita a unei mari uniri, realizata in 1918 si organizata in continuare. Unirea a stat pe umerii unor oameni de vaza ai Vechiului Regat, in frunte cu regele Ferdinand, cu marea luptatoare pentru unire care a fost regina Maria, si cu un numar impresionant de pesonalitati de prim rang, din care e suficient sa-l amintesc pe Ion I.C.Bratianu.
Personalitati stralucite, provenite din provinciile alipite, sunt si ele inscrise in istorie cu litere de aur. Il amintesc pe Iuliu Maniu, iar din partea Basarabiei pe Ion Inculet, Pan Halippa, German Pantea si multi altii.
Numele lor le recunoastem uneori in nomenclatura strazilor si bulevardelor atat din Bucuresti, cat si din Chisinau. Ma intreb retoric: este de inchipuit sa se plimbe urmasii nostri vreodata pe bulevardul Ponta, sa traverseze piata Crin Antonescu,
