Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE reiterează că Marea Britanie nu şi-a exprimat intenţia de a menţine restricţiile pe piaţa muncii de la 1 ianuarie 2014 (Corespondenţă)

Publicat in Glasul Aradului, marți 5 noiembrie 2013 ·

Corespondentul AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Comisia Europeană nu a primit niciun semn de la Marea Britanie că aceasta intenţionează să menţină restricţiile la libera circulaţie a muncitorilor din Bulgaria şi România după 31 decembrie 2013, a declarat pentru AGERPRES Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor.

CE a refuzat până în prezent să comenteze petiţia online anti-migraţie lansată săptămâna trecută de Daily Express, dar a precizat care ar fi efectele menţinerii restricţiilor de pe piaţa muncii după expirarea perioadei tranzitorii de şapte ani prevăzute de tratatele de aderare a României şi Bulgariei.

Potrivit sursei citate, restricţiile de piaţa muncii care există într-un număr de nouă state membre vor lua sfârşit la 31 decembrie 2013, iar din prima zi a anului viitor muncitorii români şi bulgari vor beneficia pe deplin de legislaţia UE privind libertatea de circulaţie a lucrătorii la fel ca şi ceilalţi cetăţeni UE.

‘După această dată nu există pentru un stat membru posibilitatea de a menţine sau de a reintroduce măsuri pentru restricţionarea accesului românilor şi bulgarilor la piaţa sa de muncă în absenţa unor tratate de aderare revizuite, ratificate de toate cele 28 de state membre’, a declarat Jonathan Todd.

Purtătorul de cuvânt reiterează faptul că executivul comunitar a avut o poziţie fermă în favoarea garantării dreptului fiecărui cetăţean UE de a lucra fără restricţii în orice stat membru. ‘Statele membre au responsabilitatea de a garanta că această libertate este aplicată şi să dea dovadă de fermitate faţă de orice încercări de a submina această libertate fundamentală’, a subliniat Todd.

‘CE nu a primit nici un semn de la Marea Britanie că aceasta intenţionează să menţină restricţiile la libertatea de mişcare

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 3 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 18 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 33 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°