Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poştaşii vor deveni brokeri de asigurări

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 5 noiembrie 2013 ·

Noutăţi în ceea ce priveşte Poşta Română. Cu pierderi de peste 52 de milioane de lei în 2012, directorul general al companiei doreşte să obţină profit transformându-i pe poştaşi în brokeri de asigurări. Liderul de sindicat al Poştei Române la Constanţa este sceptic că o asemenea decizie ar aduce profit companiei. “Şi anul trecut compania a dorit să înregistreze profit şi observăm că veniturile actuale ale companiei sunt în scădere drastică. Înregistrăm pierderi mai mari decât anul trecut şi nu cred că vom înregistra profit în felul în care arată în momentul de faţă Poşta Română. Există în prezent în întreaga reţea, debandadă, jaf şi jale.”, a declarat Florin Gheorghiu, liderul Sindicatului Poşta Română Constanţa. Poşta Română şi-a propus să obţină un profit de 100 milioane de lei în 2014, iar soluția în acest sens este de pe piaţa brokerajului în domeniul asigurărilor, prin înfiinţarea Broker Poşta Română. “M-aş bucura ca Poşta Română să-şi revină din punct de vedere financiar, dar prin ultimele decizii luate în anul 2013, Poşta Română nu are cum să-şi revină din punct de vedere financiar. Aceste măsuri ar trebui sprijinite prin alocarea de resurse umane acolo unde trebuie, prin înfiinţarea de structuri poştale care au fost desfiinţate pe orice criteriu numai pe cel economic nu.”, a declarat Florin Gheorghiu, liderul Sindicatului Poşta Română Constanţa. Poşta Română a înaintat către Autoritatea de Supraveghere Financiară documentaţia pentru obţinerea avizului de funcţionare pe această piaţa a brokerajului. R Sorin Hulubei

Noutăţi în ceea ce priveşte Poşta Română. Cu pierderi de peste 52 de milioane de lei în 2012, directorul general al companiei doreşte să obţină profit transformându-i pe poştaşi în brokeri de asigurări. Liderul de sindicat al Poştei Române la Constanţa este sceptic că o asemenea decizie ar aduce profit companiei. “Şi anul trecut compania a dor

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 29 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 19 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°