Animaţia „Păsări Libere 3D“ vine din 15 noiembrie, în cinematografele din toată ţara. MediaPro Distribution aduce pe marile ecrane „Păsări Libere 3D“, aventura în timp a doi curcani curajoşi, hotărâţi să schimbe destinul întregii lor rase.
La o mică fermă de curcani, unde viaţa este aproape perfectă pentru gălăgioasele păsări, fericite doar pentru că au mâncare pe săturate, nota discordantă face numai Reggie (Owen Wilson), un curcan ager la minte şi fără apetit, pe care confraţii lui l-au marginalizat. Însă viaţa lui Reggie se schimbă radical în momentul în care Preşedintele SUA îl adoptă ca animal de companie pentru fiica lui.
Asta înseamnă că va duce o viaţă în puf, cu pizza la discreţie şi televizor la dispoziţie. Dar când în sfârsit îşi găseşte locul, curcanul nostru este introdus cu forţa într-o misiune de maximă importanţă.
Jake (Woody Harrelson) este un curcan războinic, a cărui misiune este aceea de a schimba istoria şi de a scoate curcanul de pe masa festivă de Ziua Recunoştintei. Pentru a reusi, cei doi trebuie să călătorească în trecut, chiar în momentul în care a luat naştere ameninţatoarea tradiţie.
Dacă vor izbuti sau nu să-şi schimbe destinul, rămâne să descoperiţi urmărind animaţia „Păsări Libere 3D“, începând cu 15 noiembrie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Baneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov).
Animaţia „Păsări Libere 3D“ vine din 15 noiembrie, în cinematografele din toată ţara. MediaPro Distribution aduce pe marile ecrane „Păsări Libere 3D“, aventura în timp a doi curcani curajoşi, hotărâţi să schimbe destinul întregii lor rase.
La o mică fermă de curcani, unde viaţa este aproape perfectă pentru gălăgioasele păsări, fericite doar pentru că au mâncare pe săturate, nota discordantă face numai Reggie (Owen Wilson), un curcan ager la mint