Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuitorii din New York, chemaţi la urne pentru a-şi alege noul primar. Cine l-ar putea înlocui pe Michael Bloomberg

Publicat in Mediafax, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Milioane de locuitori ai New York-ului au fost chemaţi marţi la urne pentru a alege un nou primar, favorit la succesiunea miliardarului Michael Bloomberg fiind candidatul de stânga, Bill de Blasio.

Toate sondajele indică o posibilă victorie a lui Bill de Blasio, un democrat în vârstă de 52 de ani, care a promis o schimbare radicală.

În acest cel mai mare oraş american, cu aproximativ 8,3 milioane de locuitori, sunt de şase ori mai mulţi alegători democraţi, decât republicani, însă un primar democrat nu a fost ales începând din 1989.

După Rudolph Giuliani (1994-2001) şi Michael Bloomberg (2002-2013), Bill de Blasio s-a poziţionat drept "progresist", apărător al claselor mijlocii, al familiilor şi minorităţilor.

El a denunţat, zi de zi, inegalităţile de la New York, oraş cu mai mulţi miliardari din lume, dar în care 21 la sută dintre locuitori trăiesc sub pragul sărăciei.

În ultima zi a campaniei sale, el i-a îndemnat pe susţinătorii săi să nu se demobilizeze crezând că victoria deja a fost obţinută. "Trebuie să mergeţi în fiecare cartier şi să le spuneţi oamenilor cât de importante sunt aceste alegeri", a declarat Bill de Blasio.

Actualul primar, Michael Bloomberg a refuzat să susţină vreun candidat la succesiune şi a denunţat "populismul" lui Bill de Blasio. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șocant! Fotbalistul Aaron Boupendza, fost la Rapid București, a murit la 28 de ani

Ziua Constanta acum 36 minute
O veste șocantă a venit din China: a murit, la doar 28 de ani, fotbalistul Aaron Boupendza, fost, până de curând, la Rapid București! Atacantul gabonez se transferase în luna ianuarie a acestui an la formația chineză Zhejiang FC, iar Fanatik scrie c

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

HotNews acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România

Ciolacu anunţă un nou mecanism de decontare a voucherelor de vacanţă

Mediafax acum 37 minute
„Apropăm azi şi normele de accesare a voucherelor de vacanţă cu un mecanism simplu de decontare”, spune premierul în deschiderea şedinţei de Guvern. Conform acestuia, beneficiarii vin cu o declaraţie pe propria răspundere că au pus de la ei cei 800

Sondaj IRSOP - Finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan. Crin Antonescu, pe locul 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 25 minute
Datele unui sondaj IRSOP făcut public miercuri indică o finală prezidenţială George Simion - Nicuşor Dan, pe locurile 3 şi 4 în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale fiind în ordine Victor Ponta şi Crin Antonescu. George Simion ar fi votat de

Ciolacu: Românii au investit în titluri de stat, în acest an, aproape 17,5 miliarde de lei

News.ro acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că românii au investit în titluri de stat, de la începutul acestui an, aproape 17,5 miliarde de lei, el afirmând că acest lucru arată încrederea românilor în evoluţia eco

Joe Biden îi dă replica lui Donald Trump în primul său discurs ca fost președinte: „Atât de multă distrugere”

Libertatea acum 4 ore
Fostul președinte SUA, Joe Biden a răspuns atacurilor lui Donald Trump, în primul său discurs de când a plecat de la Casa Albă, relatează AFP.

Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România, găsite incompatibile de către ANI/ Acestea aveau simultan şi alte funcţii, contrar legii

News.ro acum 2 ore
Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România au fost găsite incompatibile de către Agenţia Naţională de Integritate. potrivit ANI, cei şase îndeplineau simultan şi alte funcţii, cum ar

Cristian Tudor Popescu, reacție vehementă după anunțul CNSAS privind declarația scrisă dată de Crin Antonescu la Securitate. „O mizerie”

HotNews acum 4 ore
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat marți seara, într-o intervenție la B1 TV lansarea unei „știri” despre Crin Antonescu privind declarația dată la Securitate în legătură cu un prieten, pe care o consideră lipsită de fundament. „Acest f*ck

Registrul Auto Român, avertisment asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet: Nu vă lăsaţi „seduşi” de poveşti imaginare şi dezinformări! Verificaţi!

News.ro acum 50 minute
Reprezentanţii Registrului Auto Român avertizează asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet, care vehiculează „modificări bombă” ale legislaţiei din domeniul rutier, mituri despre maşini sau fenomene închipuite care au

SUA vor să îşi închidă aproape 30 de ambasade şi consulate, inclusiv în Europa

HotNews acum o ora
Administraţia preşedintelui Donald Trump propune închiderea mai multor ambasade și consulate care sunt situate, în principal, în Europa şi Africa, potrivit CNN și Reuters. Aproape 30 de ambasade şi consulate ar urma să fie închise, în ţări din Europ

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/28°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

10°/28°
joi

12°/25°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
mie.

11°/24°
joi

14°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/20°