„Zdravstvuite, prediavite vashi dokumenti!”. Ecaterina îmi zice-n şoaptă să deschid paşaportul la foaia cu numele. Mâinile-mi tremură. Tremur nebun desprins din cele mai întunecate cotloane ale minţii.
Soldaţii mişună peste tot. Sunt mulţi. Toţi cu pistoale. Toţi cu puşti. Toţi cu feţe spoite în cenuşiul bolnav de oameni fără chip. E graniţa lor, a lor, separatiştilor. „Dracu s-o ia de foaie! Acum nu o găsesc!”. Şi ochii rusului mi se înfig în tâmple, ca nişte gloanţe ce nu vor să se oprească, parcă din ’45 încoace, ca într-un scenariu dictat la infinit de un nebun.
„Azi, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, suntem peste o sută de mii de cetăţeni. Vom merge înainte spre libertate, bunăstare, prosperitate. Trăiască Republica Moldova, ţară europeană!”. La Chişinău e toamnă târzie. Şi e entuziasm. Politicieni în costume fine răcnesc în microfoane cuvinte mari, de bine, de speranţă.
Tighina e în faţă, sugrumată între ziduri din umeri de soldaţi. Mâinile nu vor să mi se oprească din tremurat. Găsesc, la naiba!, foaia. Şi rusul pleacă. Ecaterina mă ia uşor şi hotărât de braţ. „Hai, la biroul de migraţii! Să nu uiţi ce ţi-am zis pe drum! Mergem la rude, Ramona, da?”. O bucurie absurdă ni se lipeşte de feţe, mascând o teamă absurdă, venită parcă din lagărele Siberiei.
„Vom circula pe drumuri europene, copiii noştri vor învăţa în şcoli moderne…”. La Chişinău, mulţimea e-n extaz. Se strigă şi Unire! Se strigă pentru UE! Se strigă şi aiurea, cu ordin de la partid, „pentru binele poporului“.
Ghişeul. Secera şi ciocanul stau răstignite deasupra capetelor noastre. Înroşesc pereţii înzorzonaţi cu chipuri de eroi, desprinşi dintr-o istorie inventată pe peticul ăsta de pământ dezmierdat „TranSInistria”. „Gata, ne-au semnat! Ţi-au încercuit pe adeverinţă că eşti româncă şi că trebuie să ieşi azi, neapărat, din Transnistria”. Şi Ecaterina e fericită. M
