Scris de Simona Butaru - Dacă mâine ninge, ştim de azi că nu suntem pregătiţi pentru deszăpezire.
ARAD. Să nu cumva să ningă mâine, că suntem pregătiţi doar pe hârtie. Cam aceasta ar putea fi concluzia discuţiilor, relativ aspre, dintre prefectul Cosmin Pribac şi reprezentantul de la Drumuri Naţionale. Ieri, în cadrul Colegiului Prefectural, Secţia de Drumuri Naţionale Arad a făcut o prezentare la zi a stadiului pregătirilor pentru deszăpezire.
Prefectul a întrebat reprezentantul SDN Arad care este, clar, situaţia pregătirilor de iarnă. „Dacă ninge mâine, suntem pregătiţi?”, a întrebat oficialul, în timp ce se făcea prezentarea cantităţilor de antiderapant existente în bazele de deszăpezire.
Răspunsul primit nu a fost tocmai pozitiv. Lăsând deoparte cantităţile de antiderapant care există deja şi care continuă să fie aduse în bazele stabilite pentru deszăpezire pe drumuri naţionale, restul cam lasă de dorit. Mai exact, reprezentantul de la drumuri a precizat că nu există niciun utilaj în baza Arad, iar pentru lotul de by-pass (Centura Aradului în regim de autostradă) nu există încă nici constructor care să se ocupe de o eventuală intervenţie la deszăpezire. „Licitaţia este în fază de contestaţie”, a subliniat acesta. Totuşi, pentru a răspunde întrebării prefectului, discuţiile s-au finalizat într-o notă optimistă: „Suntem pregătiţi dacă constructorul vine pregătit”, a subliniat oficialul de la drumuri. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica Rectifica text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Correction was not succesfully sent Correction sent succesfully *Obligatoriu Adauga un link Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu