Uniunea Europeană a prezentat marţi un set de recomandări destinate statelor membre, pentru îmbunătăţirea mecanismelor de susţinere a pieţei energiei, inclusiv a programelor destinate energiei regenerabile, în vederea asigurării unor livrări sigure la preţuri accesibile.
Comisia Europeană (CE) vrea să ghideze ţările membre în privinţa intervenţiei statului pe piaţa electricităţii, în condiţiile creşterii preţurilor pentru consumatorul final. Principiile sprijinului de stat se referă la instalaţiile de energie regenerabilă şi de back-up, care implică în în principal utilizarea combustibililor fosili, a precizat instituţia comunitară.
"Obiectivul final al pieţei este să furnizeze energie sigură şi la un preţ accesibil pentru cetăţeni şi companii. Intervenţa statului trebuie să sprijine aceste obiective", a afirmat comisarul pentru Energie Guenther Oettinger, într-un comunicat, transmite Bloomberg.
Dezbaterea despre sprijinul de stat în acest domeniu are loc în condiţiile în care Germania, cea mai mare economie europeană, caută soluţii de reducere a costului subvenţionării energiei regenerabile, după decizia de închidere a centralelor nucleare.
Costul impus consumatorilor de operatorii germani de reţele electrice pentru susţinerea energiei eoliene şi solare a crescut de peste cinci ori din 2009, astfel încât tarifele suportate de utilizatorii casnici de electricitate sunt pe locul al doilea ca mărime din UE.
Autorităţile germane vor ca până în 2050 electricitatea să fie obţinută în proporţie de 80% din surse regenerabile, faţă de 23% în prezent. UE a impus statelor membre ca ponderea energiei regenerabile în totalul producţiei să ajungă la 20% până în 2020 şi reducerea cu o cincime a emisiilor de gaze cu efect de seră, de la nivelul din 1990.
Potrivit Comisiei, odată cu maturizarea sectorului energiei regenerabile şi scăderea cos