Fracţiunea UDMR din cadrul Consiliului Local Târgu Mureş răspunde informaţiilor apărute în presă privind relizarea unei parcări auto pe Bulevardul Cetăţii
„Unul dintre obiectivele majore din totdeauna a fracţiunii UDMR din Consiliul Local Tîrgu-Mures a fost aceea de a proteja patrimoniul construit, conservarea şi restaurarea adecvată a monumentelor istorice, păstrând imaginea tradiţională a oraşului şi exploatarea sa turistică. Cetatea Medievală din Tîrgu-Mureş şi împrejurimile sale reprezintă o parte integrantă a acestei strategii, prin urmare, toate lucrările în curs, sunt monitorizate şi supravegheate permanent si de catre noi. În timpul săpăturilor arheologice din Cetate, specialiştii au descoperit edificii istorice de valoare de diferite construcţii, toate acestea urmand sa fie puse în valoare şi expuse vizitatorilor. De asemenea, considerăm la fel de importanta amenajarea zonei din imediata vecinătate a Bisericii din Cetate, ca urmare purtăm discuţii permanente cu reprezentaţii Bisericii Reformate”, precizează Peti Andras, preşedintele Comisiei de buget-finanţe a Consiliului Local.
Potrivit lui Peti Andrras şi lui Törzsök Sándor, preşedintele Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică a Consiliului local ideea amenajării Cetăţii din Tîrgu-Mureş şi a împrejurimilor sale au demarat la sfârşitul anilor ’90 la iniţiativa primarului UDMR în funcţie şi a fracţiei UDMR din Consiliul Local din aceea vreme, în scopul de a promova exploatarea culturală şi turistică a acesteia.
”Nu se poate amenaja nici o parcare”
“O parte importantă a lucrărilor de pe Bulevardul Cetăţii, pe lângă reconstruirea zidului cetăţii şi a canalului uscat din jurul cetăţii, este aceea de amenajare a unei pieţe la intrarea dinspre strada Avram Iancu, precum şi zona centrală a Bulevardului Cetăţii, fără a afecta zona verde actuală (copaci sănătoşi existenţi). După păr