Prin petiţia înregistrată la Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului cu nr. 354 din 26 septembrie 2013, Matilda Chiriac, domiciliată în municipiul Braşov, a reclamat faptul că după ce angajaţii Electrica Braşov i-au schimbat contorul de electricitate, a primit o factură de peste 5.500 de lei la curent electric. Dacă, în general, facturile lunare ale petentei nu atingeau un consum de 140 de kwh, ultima factură afişa valoarea uriaşă de 10.300 de kWh.
De asemenea, Matilda Chiriac susţine că a dorit să ceară lămuriri la Electrica Braşov, însă i s-a interzis accesul în sediul firmei.
În urma demersurilor întreprinse de către reprezentanții de la Brașov ai Avocatului Poporului la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei s-au primit următoarele informaţii:
Având în vedere aspectele menţionate mai sus şi puterea electrică instalată la locul de consum în discuţie, estimată prin identificarea receptoarelor (3,23kW), comisia operatorului de distribuţie instituită pentru analizarea cazului a apreciat şi încadrat cazul ca “eroare întâmplătoare a funcţionării mecanismului integrator“.
Astfel, operatorul de distribuţie a hotărât recalcularea cantităţii de energie electrică pentru perioada 26.03.2013 – 25.06.2013, pe baza mediei zilnice de consum înregistrate.
Pentru regularizare, furnizorul a stornat factura în valoare de 5571,26 lei şi a emis o alta, în valoare de 68,14 lei…
Prin petiţia înregistrată la Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului cu nr. 354 din 26 septembrie 2013, Matilda Chiriac, domiciliată în municipiul Braşov, a reclamat faptul că după ce angajaţii Electrica Braşov i-au schimbat contorul de electricitate, a primit o factură de peste 5.500 de lei la curent electric. Dacă, în general, facturile lunare ale petentei nu atingeau un consum de 140 de kwh, ultima factură afişa