*Vineri, Tribunalul Tulcea a dat o primă soluție în dosarul de evaziune deschis în luna iunie a acestui an pe numele lui Tudor Rențea
Conform procurorilor tulceni, bărbatul, reprezentant al unei societăţi comerciale din judeţul Tulcea, a înstrăinat la data de 28 octombrie 2011 capul tractor al unui autocamion (vehiculul în totalitatea sa fiind evaluat la suma de 121.600 lei), sechestrat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea în scopul sustragerii de la plata datoriilor pe care societatea le avea la bugetul de stat, în cuantum de 128.167 lei. Vânzarea s-a realizat cu preţul de numai 12.400 lei, în condiţiile în care capul tractor fusese evaluat la suma de 69.100 lei.
Cauza a ajuns pe rolul Tribunalului Tulcea, iar la finalul săptămânii trecute magistrații l-au condamnat pe inculpat la un an și patru luni de închisoare cu suspendare.