ANI a stabilit că judecătoarea Antonela Costache, de la Tribunalul Bucureşti, nu poate justifica suma de 707.925 lei (aproximativ 159.442 euro), reprezentând o diferenţă nejustificată între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei de magistrat, octombrie 1996 - 31 decembrie 2012.
Judecătoarea Antonela Costache, în prezent suspendată din funcţia de judecător, este trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al ANI emis marţi, inspectorii de integritate au identificat elemente privind posibila încălcare a legislaţiei fiscale de către Constantin Costache (fostul soţ al judecătoarei) cu privire la veniturile obţinute conform extraselor bancare şi nedeclararea la Administraţia Finanţelor Publice.
ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Antonela Costache.
De asemenea, ANI a sesizat şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale referitoare la veniturile realizate de fostul soţ al persoanei evaluate.
ANI a stabilit că judecătoarea Antonela Costache, de la Tribunalul Bucureşti, nu poate justifica suma de 707.925 lei (aproximativ 159.442 euro), reprezentând o diferenţă nejustificată între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei de magistrat, octombrie 1996 - 31 decembrie 2012.
Judecătoarea Antonela Costache, în prezent suspendată din funcţia de judecător, este trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al ANI emis marţi, inspectorii de inte