Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre misterele vietii lui Herman Melville la libraria Humanitas de la Cismigiu

Publicat in HotNews, marți 5 noiembrie 2013 ·

Marţi, 5 noiembrie, incepand cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) va fi gazda unei discuţii despre scriitorul american Herman Melville, pornind de la romanul lui Jay Parini Rătăcirile lui Herman Melville, recent publicat la editura Humanitas în colecţia „Raftul Denisei“, colecţie coordonată de Denisa Comănescu. Invitaţii acestei seri sunt Dan C. Mihăilescu, Vlad Russo şi Andreea Răsuceanu. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction.

În romanul lui Jay Parini, aflat în curs de ecranizare, Herman Melville, personalitate vulcanică, saturniană, e deopotrivă figura paternă autoritară de care fiii săi nu reuşesc niciodată să se apropie, dar şi un partener de viaţă introvertit şi uneori agresiv, care sfârşeşte prin a transforma afecţiunea soţiei sale, Lizzie, şi fascinaţia resimţită de aceasta în tinereţe faţă de viaţa lui aventuroasă în compasiune amestecată cu teamă. Însă dincolo de nebuloasa unei existenţe cotidiene frământate şi înnegurate se conturează opera impresionantă a unuia dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului al XIX-lea.

Narat pe mai multe planuri şi din multiple perspective, glisând între tărâmurile exotice de la tropice (precum insulele Marchize, unde Herman Melville trăieşte o vreme printre canibali) şi New York, care se confundă pentru autorul lui Moby Dick cu neliniştea şi angoasa existenţială, romanul dezvăluie treptat culisele întunecate ale vieţii şi operei unui autor ale cărui detalii biografice au rămas mai degrabă un mister pentru exegeţii săi.

„Rătăcirile lui Herman Melville rămâne o introducere importantă în tumultoasa viaţă şi imaginaţie a autorului lui Moby Dick. Oricine se pregăteşte să se iniţieze în romanele acestui mare scriitor, sau se întoarce la ele după multă vreme, se va bucura de această reconstituire a portretulu

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum 26 minute
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 37 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Reformă majoră în sistemul de sănătate. Ilie Bolojan şi Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: Creşterea accelerată a cheltuielilor nu mai poate fi susţinută / Sumele nu se reflectă în calitatea serviciilor pe care sistemul nostru de sănătate le oferă cetăţenilor şi nici în satisfacţia pacienţilor

Ziarul Financiar acum 3 ore
Prim-ministrul României a anunţat, luni după-amiază, pachetul de reformă din domeniul sănătăţii. Conform acestuia, cheltuielile din sănătate au continuat să crească, ajungând la un nivel nesustenabil. La conferinţa de presă a mai participat şi Minis

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°