Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona şi orfanii

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 5 noiembrie 2013 ·

N-am mai trăit de mult aşa ceva. Iată pericolul în clipa în care România a prins de un picior o campioană.

De la o vreme ne-a mai venit sîngele în obraji, în ultimele zile chiar ne-am împurpurat bine de tot. Începem să ciripim pe la colţuri. Înălţăm capetele. E ca o retrezire la viaţă, din redacţiile sportive, unde ironiile despre arbitraje sînt atenuate de chiuituri admirative, pînă la pensionarul cu o Dacia obosită care a frînat scîrţîind din toate încheieturile ca să întrebe unde se poate vedea finala Simonei. S-a născut o stea pe un cer gol. Şi o mulţime de ochi bîjbîind în întuneric se ridică acum spre această domnişoară scundă şi bine croită care a parcurs un drum fabulos în mintea mulţimii şi în tratamentul media de la micşorarea de sîni vîndută ca porno-ştire pînă la majorarea de tenis, tratată ca eveniment epocal. Simona, prin natura tenisului, a parcurs acest traseu singură. Avantaj ea. Acum nu mai e deloc singură. E foarte interesant cum va fi negociată această dragoste între ea şi noi. Noi, tînjind mereu după acel Unu care să ni se substituie, trecem printr-o criză profundă de reprezentare. Fără o Nadia, un Năstase, Hagi sau Ponor sîntem pasageri într-un autobuz care rulează fără şofer. Simona, în ciuda performanţelor uimitoare, mai are cale lungă pînă la nivelul de vedetă planetară. Dar e deja instalată de noi pe acest scaun vacant de lider emoţional al unei naţiuni. E momentul să ni se facă un pic frică.

Această iubire care va deveni devoratoare dezvăluie un sevraj adînc. Nu mai producem vedete. Poate că jucătorii naţionalei vor putea cumva, calificîndu-se, să mai repartizeze presiunea afectivă care apasă acum pe psihicul unui singur om. Poate. Deocamdată Simona e ca o pradă minunată în calea unui popor de flămînzi, un părinte adolescent pentru milioane de orfani. Ceva nu e în regulă cu noi. Dacă tot sîntem atît de dependenţi de astfel de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 33 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 47 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 56 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°