În dimineaţa de 4 noiembrie, în jurul orei 9.10, la Poliţia Municipiului Roman s-a prezentat Alin C., de 36 de ani, din Roman, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Roman, fiind condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Acesta a fost escortat şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.
Joacă incendiară
Luni, la ora 13.21, pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman au fost alertaţi şi au intervenit, cu zece subofiţeri şi două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în gospodăria Elenei B., din satul Cotu Vameş, comuna Horia. Au ars cinci tone fân, iar cauza probabilă a incendiului este jocul copiilor cu focul.
I-a furat portofelul din mână
Luni, în jurul orei 12.30, un echipaj de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Roman, în timp ce se afla în serviciul de patrulare pe strada Sucedava, a fost alarmat de ţipetele mai multor persoane din zonă. Oamenii le-au spus poliţiştilor că un copil a smuls un portofel din mâna unei bătrâne, care se afla în faţa blocului, şi a fugit. Puştiul, în vârstă de 12 ani, a fost prins, iar portofelul a fost recuperat şi predat posesoarei acestuia, Florina L., în vârstă de 67 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, dar oamenii legii vor putea, cel mult, să-i amendeze pe părinţii copilului care a furat portofelul, din cauza legislaţiei care prevede că minorii sub 14 ani nu răspund penal.
S-a răsturnat cu autoutilitara
Șoferul unei autoutilitare a ajuns, luni seară, la Spitalul de Urgenţă Roman, după ce s-a răsturnat la marginea drumului naţional 15D. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 19.00, în afara localităţii Gâdinţi. Toader F., de 51 de ani, din Suceava, conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă. Co