Ucraina a semnat cu grupul petrolier american Chevron, un acord de tip împărţire a producţiei (PSA), în valoare de 10 miliarde de dolari, pentru explorarea gazelor de şist în vestul statului, acesta fiind al doilea acord de acest gen semnat de ţara vecină în acest an, transmit Reuters şi AFP.
'Acordul este semnat în acest moment', a declarat ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, referindu-se la acordul pentru blocul Olesska, cu o suprafaţă de 5.260 de kilometri pătraţi.
Acordul, a cărui semnare a fost confirmată şi de un mesaj publicat pe pagina de Internet a preşedintelui ucrainean Victor Ianukovici, prevede că Chevron va efectua lucrări de explorare la blocul Olesska, a cărui producţie ar putea atinge opt până la zece miliarde de metri cubi pe an, şi care, potrivit oficialilor de la Kiev, ar conţine rezerve de 2.980 de miliarde de metri cubi.
La începutul acestui an, guvernul ucrainean a semnat un acord similar de 10 miliarde de dolari cu grupul petrolier anglo-olandez Royal Dutch Shell pentru explorarea resurselor de gaze de şist la blocul Yuzivska din estul Ucrainei.
De asemenea, luna trecută, guvernul ucrainean a anunţat că a semnat un acord preliminar cu un consorţiu occidental, din care face parte şi Petrom, acord care priveşte zăcământul de petrol şi gaze naturale Skyfske din Marea Neagră. Părţile au convenit să semneze un acord de tip împărţire a producţiei (Production Sharing Agreement) în decurs de o lună la Kiev. În luna august a anului trecut, un consorţiu format din Exxon Mobil Corp, Royal Dutch Shell PLC, OMV Petrom şi firma ucraineană de stat Nadra Ukrainy a câştigat o licitaţie pentru a dezvolta un zăcământ de petrol şi gaze naturale amplasat în apele teritoriale ale Ucrainei.
Toate aceste acorduri se înscriu în strategia autorităţilor de la Kiev în vederea diversificării sur