Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce face preşedinţia cu distrugătoare de documente de 3.200 €

Publicat in Ziarul Ring, marți 5 noiembrie 2013 ·

Administraţia Prezidenţială a cumpărat, recent, câteva distrugătoare de documente cu nivel de securitate ridicat, ce par capabile chiar să "topească" hârtia sau chiar CD-urile.

Luna trecută, instituţia publică pe care o conduce preşedintele Traian Băsescu a achiziţionat, prin cumpărare directă, trei distrugătoare de documente, cerând ca acestea să aibă un nivel de securitate ridicat. Două dintre echipamentele respective pot distruge hârtie cu capse şi agrafe, carduri, CD-uri sau dischete, tăindu-le în fâşii cu o lăţime de 5,8 milimetri. Şi cel de-al treilea poate distruge hârtie, cu capse sau agrafe, pe care o transformă în particule late de 0,78 milimetri şi cu o lungime de 11 milimetri. În plus, capacitatea containerelor distrugătoarelor de documente va fi destul de mare, şi anume de 309 litri. Pentru toate acestea, Administraţia Prezidenţială a plătit aproximativ 14.300 de lei (n.r. - în jur de 3.200 de euro la data cumpărării).

Oprea: Instituţia este obligată de NATO să le deţină

Am încercat să aflăm ce cantitate de documente secrete sau copii ale acestora intenţionează să distrugă Administraţia Prezidenţială încât să aibă nevoie de cele trei distrugătoare cu nivel de securitate atât de ridicat. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, ne-a spus doar că, în conformitate cu mai multe ordine privind securitatea informaţiilor clasificate, "Administraţia Prezidenţială are obligaţia de a avea în dotare astfel de distrugătoare de informaţii cu nivel de securitate ridicat conform practicilor folosite la nivelul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi la nivelul Uniunii Europene".

Alte 12 în doi ani

Administraţia Prezidenţială a cumpărat distrugătoare de documente şi în anii anteriori, însă nu a specificat ca acestea să aibă un nivel de securitate ridicat. În 2012, două ast

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum o ora
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Trump cere Curţii Supreme să nu se pronunţe încă asupra legii care ar putea interzice TikTok, pentru a-i da răgaz să negocieze el cu compania

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a cerut Curţii Supreme a SUA să amâne pronunţarea asupra unei legi care ar interzice populara aplicaţie de social media TikTok sau ar forţa vânzarea acesteia, susţinând că ar trebui să i se dea timp, după preluarea man

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 10 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum o ora
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 13 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Ministerul de Interne susține că România este una dintre cele mai sigure ţări din lume

G4Media acum 13 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene, informează vineri Ministerul Afacerilor Interne (MAI), citând rapoarte ale Depar

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°