Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microsoft Summit 2013: Microsoft a cumpărat Nokia pentru că aceasta e calea spre succes, după cum s-a văzut la Apple

Publicat in Adevarul, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

În prima zi a Microsoft Summit 2013, compania şi-a prezentat planurile pentru România şi a arătat care sunt punctele forte pe care se bazează în viitor. Cu această ocazie, David Chappell a explicat şi de ce achiziţia Nokia de către Microsoft e una firească.

Kostas Loukas, directorul general al Microsoft România, David Chappell, consultant pe tehnologie şi Principal la Chappell & Associates, şi Michal Golebiewski, director de marketing şi business la Microsoft România, au discutat despre soluţiile oferite de Microsoft, cât de bine merge partea mobilă a companiei şi care este trendul viitorilor ani. Golebiewski a precizat că soluţiile de cloud cresc de cinci ori mai repede decât creşte piaţa IT, iar Office 365 întoarce companiei venituri anuale de 1,5 miliarde de dolari.

Office 365 este suita office oferită de Microsoft cu abonament şi nu cu licenţă pe care o plăteşti o singură dată. Mai mult, abonate la Cloud OS, pachetul de soluţii de cloud computing oferit de Microsoft, sunt 50% din companiile din Fortune 500. Şi se mai dezvoltă segmentul reţelelor sociale pentru mediul enterprise, cu cele 85% din companiile Fortune 500 deja trecute la Yammer, reţeaua socială cumpărată de către Microsoft în 2012.

Când vine vorba de mobilitate, ocazie cu care Chappell a vorbit despre achiziţia Nokia, Windows Phone creşte de şase ori mai repede decât piaţa, conform IDC, iar în Windows Phone Store sunt deja 175.000 de aplicaţii, cu 300 furnizate de dezvoltatori din România. Servier Pharma din România a integrat deja 250 de tablete cu Windows în infrastructura sa.

David Chappell, Michal Golebiewski şi Kostas Loukas (de la stânga la dreapta)

Cea mai mare creştere în următorii ani, potrivit lui Golebiewski, o vor avea tot smartphone-urile. Graficul de mai jos arată cum se vor schimba lucrurile în piaţă în următorii trei ani şi care a fost parcursul pâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 32 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 43 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 40 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 18 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum o ora
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°