Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Businessmenii Clujului i-au desfiinţat pe parlamentari

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Oamenii de afaceri au sfătuit comisia de buget a Parlamentului României să îşi dea demisia

în bloc dacă nu e în stare să soluţioneze problemele stringente ale mediului economic.

Plecaţi acasă! Acesta este mesajul oamenilor de business din Cluj pentru cei puşi să gestioneze banii publici - din parlament sau din guvern - în cazul în care nu reuşesc să gestioneze marile provocări cu care se confruntă ţara.

„Domnilor, sunteţi reprezentanţi ai poporului cu puterea cea mai mare, nu hamul guvernului, altfel nu aveţi ce să căutaţi pe acolo! Puteţi să schimbaţi guvernul şi la trei luni, nu veţi genera instabilitate în ţară, ci sănătate", a remarcat Emil Culda, vicepreşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România. El susţine că prin noul Cod Fiscal (CF) statul îşi permite să abuzeze. „La noi este un abuz perpetuu, statul trebuie să fie un reglementator, nu un şmecher care parcă s-ar adresa unui mediu de potenţial infractori. Contribuabilul trebuie să fie pe aceeaşi poziţie cu statul, el nu este un bandit. În Marea Britanie există o relaţie deschisă între cele două părţi şi de aceea procentul de încasări este mult mai bun decât al nostru. Sunt articole din Codul Fiscal care generează cele mai multe litigii, cereţi-le Ministerului Justiţiei (MJ), pe acelea trebuie să lucraţi cu prioritate", a subliniat Culda. Acesta a cerut modificarea de urgenţă a CF, o mai mare transparenţă din partea guvernului şi reglementarea pieţei financiare. „Bugetul României ar trebui să fie nu de două pagini, cum ne este prezentat, ci de zeci de mii de pagini publice, de la Serviciul Român de Informaţii la primăria din Ciorogârla, să se ştie ce se întâmplă cu banii publici", susţine economistul.

„De ce acceptaţi să votaţi în haită atunci când vă dictează partidul? Am ajuns la disperare de când conduceţi ţara, indiferent de cine a fost la putere! De ce nu a redus Banca N

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 16 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°